"In fiecare zi murim câte puțin
și trebuie să ne obișnuim cu asta"...
Ți-e frică de moarte ?! Să nu-ți fie,
pentru că moartea nu e moarte, e o binecuvântare.
Fiecare pas pe care-l facem, ne
apropie din ce în ce mai mult de lumea fără de păcatețe.
Urcăm, treaptă cu treaptă, prin
gândurile, faptele și vorbele noastre. Urcăm, mai repede sau mai încet, mai
ușor sau mai greu, spre ultima treaptă a
vieții noastre.
Indiferent cât de greu îți este, urcă
spre vârful scării, pentru că, fiece clipă, ne este dăruită de Dumnezeu.
Așa cum o lacrimă nu înseamnă neapărat
durere, un zâmbet nu înseamnă fericire. Poți plânge când ești fericit, poți
râde când inima îți plânge.
Atâta timp cât încă mai putem zâmbi,
cauza nu-i pierdută.
Din nefericire, uneori ajutăm pe cel
care nu ar ridica un deget pentru noi. Iubim pe cel ce nu ne merită iubirea
noastră și din nefericire rănim pe cine nu merită.
Trăim doar o viaţă, dar, murim câte
puțin de fiecare dată, atunci când suferim. Da, murim, dar, dacă avem putere, renaștem
după fiecare muririe
Hai să nu mai irosim clipele prin fapte care să nu ne reprezinte,
sau prin alegeri greșite care să ne îngenunchieze. Suntem unici și nimeni n-are dreptul să ne fure frumosul
din suflet !
Iubește viața, căci și ea te va iubi
pe tine .
Transformă în lumină și bunătate tot
ceea ce ești și tot ceea ce întâlnești ! Invață cât mai mult din melodia
trecutului, pentru a trăi în melodia prezentului.
Viitorul ? Doar dorește-ți să fie bine
și lasă prezentul să curgă așa cum îți este scris în destin. Trăiește
prezentul fără amintiri care să te întristeze, care să te apese. Trăiește fără
a repeta greșelile, pentru a putea pluti lin spre viitor.
Ce înseamnă a trăi ? Trăiește simplu,
așa cum îți dorești, respectându-te, respectând.
Murim în fiecare zi din neiubire și
adeseori ne întrebăm : De ce trăim ? Păi, trăim pentru a învăța lecția iubirii.
Murim când ne refugiem în sufrință
fără a ne dori să trecem peste ea, peste suferință.
Murim de dor și neputință.
Murim câte puțin… DAR, HAI SĂ NU NE
MAI LĂSĂM PRADĂ MURIRII ! HAI SĂ TRĂIM ! De ce să ne obișnuim cu murirea ?! Oricum
când va trebui vom părăsi iadul de aici și vom urca dincolo de nori, acolo unde
sste doar rai.
fragment din cartea Gânduri ascunse-n gânduri - Silvia Urlih
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu