„Vreau să-mi cer scuze pentru că m-am
tot scufundat în mod constant într-o stare de panică, pentru că m-am lăsat
pradă autodistrugerii atât de mulți ani. Înăuntrul meu există o persoană care
merită bunătate. Anume pentru ea o să lupt! ”– Pastor Brianna
Cine-i persoana din tine pentru care ești
obligat și trebuie să lupți cu tine însuți? Ce-și dorește una dintre jumătățile
tale și tu nu-i auzi, sau te faci să nu-i auzi tânguirea ? De ce spun că suntem
două jumătăți ? Pentru că una luptă pentru LUMINĂ, alta se mulțumește cu întunericul…parcă
ar vedea și-n întuneric.
Cum poți înțelege ce e iubirea de
sine ?
E o întrebare care ne bântuie zilnic.
E o întrebare la care credem că nu vom putea găsi niciodată răspuns. Dar, e
doar impresia că nu găsim răspuns. Răspunsul e în noi, nu în afara noastră.
Caută în interiorul tău, nu în afara ta.
Scopul meu în această veșnică luptă
cu mine însămi, în ceea ce privește iubirea de sine, încrederea în mine, este
de a-mi consolida, de a-mi accepta, de a-mi ierta slăbiciunile și de a
conștientiza că, copilul din mine încă e viu, încă trăiește și vrea veselie, fericire
și iubire.
Lupta cu mine însămi a început cu mulți
ani în urmă și, încă continuă. Știu, recunosc, este foarte greu să-ți depășești
limitele. Acum îți spui că poți, puțin mai tîrziu parcă simți că nu mai poți.
Ba poți ! Atâta vreme cât îți accepți divinitatea din tine, POȚI !
După ce am perceput ceea ce-mi
doresc, punctul final spre care vreau să ajung, mă simt mult mai puternică. De
ce ? Pentru că știu foarte bine ce vreau și ce-mi doresc. Știu ce vreau și voi
continua mersul meu spre lumina de la capătul… tunelului meu.
De fapt, știi ce ar trebui să facem?
Să nu mai căutăm iubirea de sine, ci să cautăm să dărâmăm toate zidurile pe
care ni le-am zidit împotriva noastră. Să facem tot ce ne stă în putință pentru
a ne debarasa de măștile pe care societatea (familie, prieteni, serviciu) ne-au
obligat să le purtăm..
Înlăuntrul meu există un suflet care,
uneori a suferit, care uneori a fost fericit, care și-a dorit să-i fie bună
haina trupului. Înlăuntrul meu există o fărâmă din Dumnezeu, un Dumnezeu pe care
cu greu am învățat să-L iunesc și să-L prețuiesc.
Înlăuntrul meu s-au dat multe lupte,
au fost furtuni pe care cu greu le-am liniștit și depășit. Înlăuntrul meu acum
e liniște, pace și multă, foarte multă lumină. Înăuntrul meu nu mai sunt două jumătăți.
Acum sunt un ÎNTREG, un întreg care a acceptat să fie îmbrăcat în LUMINĂ.
De ce e așa acum înlăuntrul meu ?
Pentru că m-am iertat și am iertat. Pentru că înainte de toate astea, L-am
acceptat pe Dumnezeul meu în suflet.
Omule drag, și tu poți ajunge la
conexiunea la care am ajuns eu, adică la echilibrul între dumnezeire, minte,
suflet, trup
Îți pun acum întrebarea: tu, poți
conștientiza ce înseamnă în concepția ta, „iubirea de sine” ? Tu poți să
înțelegi ce înseamnă să-L accepți pe Dumnezeu în sufletul, mintea și trupul tău
?
Știu că-i al naibi de nașpa această
întrebare, dar, dacă eu am putut, poți și tu.
P.S. Nu poți singur, ai nevoie de o
călăuză. Grijă mare însă, că sunt și călăuze false, ca să nu le spun altcumva.
Știi tu cu falșii profeți. Caută o
călăuză care să aibă un talent nativ, nu „dezvoltat” prin fel de fel de cursuri
plătite. Ce-i dăruit de la Dumnezeu nu se vinde. Gratis primești, gratis
dăruiești.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu