De multe ori ți-a venit să plângi, să
urli cu vorbe. Ai simțit cum din piept ți-a ieșit o tristețe sfâșietoare, fără
vreun motiv anume. Ți-a venit să plângi și ai plâns, până ți-ai plâns toată
tristețea.. Ți-a venit să nu te scoli din pat, te ascunzi sub pled, să nu vezi
lumnina zilei, să stai acolo, ghemuit, să nu vrei pe nimeni alături, să
vegetezi ca o meduză dusă de val. Nu-ți doreai decât să plângi. Nu ai vrut să
vezi pe nimeni… să fii doar tu cu tine însăți.
Ți-a venit să faci asta, dar nu ai
făcut-o, ba mai mult nu ai avut curaj să vorbești cu nimeni despre ceea ce ai
simțit. Nu ai avut curaj, pentru că acest sentiment de refugiere, de evadare,
trebuia ascuns bine sub preș.
Oare e bine să ascundem gunoiul
tristeților, neîmplinirilor și soferințelor noastre sub preș, sub preșul vieții
?
Ascunzându-ne în spatele degetului,
nu facem altceva decât să nu ne dăm voie să fim bine cu noi înșine, dar nici cu
alții. Nu reușim să ne acceptăm așa cum ne suntem, nu reușim să nu ne mai
judecăm.
Noi înșine ne suntem judecătorii supreme
atunci când ne spunem: nu-ți ești suficient de bun, de calm, de prietenos, de
înțelegător, de răbdător… etc…. ai greșit că nu l-ai ascultat pe x sau y, ai
greșit că… ai greșit că… Ne judecăm ca proștii, de unii singuri și nu reușim să
găsim răspuns la întrebările ce continuă să ne macine. Ne vedem eternii
vinovați de tot ceea ce se întâmplă cu noi sau cu cei din jurul nostru.
Hai să nu ne mai vedem eternii
vinovați fără de vină !
Sunt alegerile noastre, sunt
alegerile lor, și… punct. Hai să lăsăm somnul nopții să ne dea linștea și
odihna de care avem atât de mare nevoie. Un creier odihnit poate gândi altfel
lucrurile, poate lua decizii corecte.
Unii dintre noi, ne dorim să găsim pe
cineva care să ne asculte, să ne înțeleagă, fără a ne judeca. Îl căutăm cu
ardoare pe acel cineva care să ne dea un sfat, sau care măcar să ne lase să
punem capul pe umărul său și să plângem fără cuvinte. Uneori îl găsim într-un
psiholog sau terapeut. De cele mai multe ori însă, rămânem să ne plângem
singuri pe umărul propriu. Ne plângem în gând, fără a ne auzi, iar asta uneori
nu e bine absolute deloc.
Știi ce-i mai nașpa ? Normal că nu
știi, da-ți spun eu . Ne dorim iubire necondiționată, dar nu realizăm că de
fapt, nimic nu e pe gratis. Dacă dai, primești și vice-versa… trebuie să te
dăruiești, trebuie să dăruiești, ca să primești.
Vrem mai mult de la cel de lângă noi,
pentru că avem impresia că noi ne dăruim mai mult. Vrem să ni se recunoască
meritele, ca și cum am fi creatorii lumii, ca și cum doar noi am fi buricul
pământului. Vrem, dar, noi dăm, noi ne
dăruim ?!
Dragii mei ( și femei, dar și
bărbați) Dați-vă voie să mai plângeți din când în când. Dați-vă voie să fiți și
triști din când în când. Plânsul nu înseamnă semn de slăbiciune sau că ar fi
ceva în neregulă cu voi. Aveți curaj să cereți ajutor, atunci când paharul e
prea plin. Nu e o rușine să simți că nu mai poți și că problemele cotidiene
te-au împovărat prea mult.
Și femeile (puternice și
răzbătătoare), dar și bărbații (puternici și răzbătători), mai plâng câteodată
și, v-o spun cu certitudine, asta nu-i
semn de lașitate sau că nu ai fi un om
puternic. Ba din contra, e semn că ești un om care-și simte zbaterile
sufletului, e semn că sufletul a obosit și că are nevoie de odihnă. E semn că
trupul dar și mintea au nevoie de o
pauză.
Dacă nu-i oferi odihnă sufletului,
trupul alege să evadeze în boală. Nu face prostia de a alege cine știe ce boală
care să te ucidă.
Știi ce bine ți-ar face dacă nu ți-ai
mai ascunde durerile, problemele, frustrările și… obiceiurile sau tabieturile
care te-au determinat și te-au „ajutat” să uiți de tine ( alcool, droguri) ,
sub preș ? Știi ce bine ți-ar fi dacă ai povesti despre ceea ce te-a determinat
să recurgi la acele metode prin care să uiți de dureri, de trecut ? Nu știi
încă, dar, dacă ai voință, vei înțelege.
Concluzia ? Plângi și povestește
depre ceea ce te doare, te apasă și nu-ți dă voie să mergi mai departe. Nu-ți
mai ascunde frustrarea și durerea sub preșul vieții tale, pentru că asta te va
desființa ca om, ca ființă.
Acceptă idea că și tu, cel ce ai
suferit și poate că încă suferi, poți fi fericit.
24.05.2019
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu