Altă întrebare la care nu aștept răspuns.
Ce crezi , înveți din greşelile tale, sau din ale
altora? Ai învățat ceva din greșelile făcute de tine sau din cele făcute de alții ?
Viața m-a învățat că, NU, nu vom învăța
și nici nu vom înțelege vreodată din greșelile făcute de alții. Vom învăța doar
din greșelile noastre. Dacă nu ne dăm cu capul de podea, nu înțelegem
nimic. Dacă nu ne julim noi înșine genunchii, nu vom înțelege
ce e bine și ce nu e bine să facem. Dacă nu călcăm cu tălpile goale prin spini,
nu vom simți înțepăturile. Pot veni sute de persoane care să-ți spună ce să
faci sau ce să nu faci. Toate informațiile vor trece pe lângă tine, ca apa pe
lângă maluri.
Dar, dacă în urma greșelilor tale te-ai ales cu
puterea de a trece mai departe, o putere despre care habar nu aveai că o ai, cu un curaj de
a cărui existenţa nu ştiai vreodată că îl ai, cu o împăcare
de sine venită după multe războaie crâncene cu tine, nu înseamnă că nu ai aflat
nimic din greşelile tale. Ba din contra, ai aflat totul despre tine, ai aflat cât de puternic ești.
Ai
aflat că poți depăși orice obstacol îți stă în cale. Ai devenit mult mai
puternic decât credeai că ești.
Pentru
oricine a greşit şi a învăţat din propriile greșeli, greşelile pe
care le-au făcut sau le fac persoanele dragi, au durut și dor chiar mai mult
decât cele pe care le-ai făcut tu însuți și din care ai învățat. Te doare că
cei dragi ție nu înțeleg nimic din sfaturile pe care tu le dai. Dar, doar ce am
spus… doar din propriile greșeli învățăm.
Din
orice „rău” se învaţă, iar „cu ajutorul” greşelilor de ieri am ajuns oamenii
care suntem astăzi.
Viaţa
aceasta s-ar putea să nu fie chiar „spectacolul” pe care ni-l doream, dar, în acest
minunat spectacol, ne putem fi, ori actori principali, ori simpli figuranţi în
piesa vieții noastre. De noi depinde.
Toată lumea știe că anii trec, că nu ne mai putem
întoarce niciodată acolo unde am mai fost și că
acesta e unicul „spectacol” pe care îl jucăm în viața asta.
Și
atunci, ce-ți dorești ?! Să fii actorul principal al vieții tale, sau vrei
să-ți fii actorul care joacă rolul secundar, sau o marionetă mânuită de alții, sau
vrei să fii doar… simplu spectator ?
Bucură-te
de viaţă! Trăieşte fiecare zi ca şi cum ar fi ultima,
pentru că una dintre ele, la timpul ales
de destin, chiar va fi chiar ultima.
Prima obțiune
pe care trebuie să o faci ca să obții tot ce vrei
de la viaţă, este asta: Hotărăşte-te ce vrei.
Alege
să nu te mai lași manipulat de cei din jurul tău. Alege să nu mai fii marioneta
celor care se simt extraordinar de bine când mânuiesc viețile altora.
Știu,
mă repet, dar îmi place să mă repet: FII TU ÎNSUȚI, indiferent de vârsta la
care ți-ai dat seama că ești manipulat de cei din jur !
Trezește-te
și trăiește-ți viața ! Vârsta nu reprezintă decât niște cifre scrise în buletin.
Viața ? Viața ta e unică, iar ceea ce a fost, nu
se va mai repeta.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu