BISERICA SUFLETULUI MEU - Silvia Urlih

Eu sunt

pământ și gând și infinit,

vântul

m-a scos din peșteră, lumină,

raza

m-a pus pe munte-n asfințit,

ruga m-a urcat spre cer

în surdină.

Curg peste mine mări de suspine,

cărbuni aprinși mă ard, mă împung,

doi aștri albaștri revarsă în mine,

biserici de rugă ce-n suflet mi-ajung.

M-ai ghemuit

în pumni printre ape,

mi-ai strâns

pe umeri zilele-n secunde,

din poala lunii au pornit

să mă adape,

furtuni însetate,

de mine flămânde.

M-ai  înviat din moarte

spre moarte

cu viață,

m-ai făcut să-nțeleg că nimic

nu e greu,

mi-ai arătat că nu ești

fortăreață

și am văzut că ești, că sunt

biserica

sufletului meu.

Silvia Urlih 31.03.2012

O SINGURĂ FIINȚĂ - Silvia Urlih

Din râuri, munți și humă Tu, m-ai plămădit,

mi-ai pus un strop de suflet, ai vrut să fiu un om,

eu , în prostia mea, m-am rătăcit și-am tot greșit,

am confundat icoana cu-o schiță pe carton.

Suntem un tot, când îmi e greu, îmi ești alături,

atunci când nu mai pot, tu plângi cu mine,

doar Tu durerea poți să mi-o înlături,

Tu îmi știi oful, Tu știi ce-n viață mă mai ține.

Eu, Doamne-al meu, sunt doar o lumânare,

tu m-ai aprins, când viață am primit,

mă-ndrept cu fruntea sus, spre asfințire,

mă-ndrept cu suflet împăcat și liniștit.

Vin des  în casa Ta, cer îndurare,

stau în genunchi, la Tine rugă să ridic,

ascultă iar a mea chemare,

îți mulțumesc, nu mă uita, mă iartă, sunt prea mic.

Când vin la Tine, mă-mbrac în neputință,

nu mai vreau piatra sufletul să-mi sufoce,

vreau de la Tine să primesc credință,

vreau să-Ți aud mereu dulcea Ta voce.

Suntem, eu și cu Tine, o singură ființă,

te rog din suflet să mă ierți, căci mai greșesc,

eu nu o fac pentru că vreau, nu-i rea voință,

greșesc când uit de Tine și mult păcătuiesc.

Silvia Urlih 31.03.2012

NOROCUL SAU URSITUL - Silvia Urlih

Când m-am născut,

mama a plâns de durere…

apoi,

cu zâmbetul pe față

m-ambrățișat,

m-a pus la sân și în tăcere

m-a lăptat

 și m-a condus spre viață.

M-a învățat apoi

să zbor spre nemurire,

aripile

mi le-a pictat cu dorințe

mi-a pus în suflet

vise,

fericire

și mi-a dorit să am doar biruințe.

Norocul,

karma,

destinul sau ursitul,

nu l-a putut sădi în zborul către lume,

l-am deslușit cu greu

tot căutând argintul…

însă

prin mine, mi-am construit  un nume.

M-am prins în luptă cu soarele

și luna,

m-am luat la trântă cu marea

și cu cerul,

m-am aruncat în cosmos

și mi-a fost totuna

dacă-am căzut

și mi-am rănit izvorul.

Când mi-a fost greu,

m-am apucat de-o rază,

pe curcubeu când am plutit

mi-a fost ușor,

când în pustiu am fost

și-am dat de-o oază,

m-am bucurat  

și am pornit din nou

în zbor.

Silvia Urlih 31.03.2012

LACUL CU SUSPINE

Sunt tulbure ca apa din lacul de sub sălcii

În care nu se vede nimic, doar întuneric

Degeaba mă agit nu pot să dau culoare fricii

s-aduc lumină, să fur din soare-un pic.

Sunt limpede când vântul oprește-a lui suflare

Când pacea se aude prin florile de nufăr

Ce linişte e peste tot, mă pierd în acceptare.

Tot fug, căci nu mai vreau să sufăr.

Sunt pe fundul apei, într-o frunză veche

Pietre neşlefuite sunt peste tot prin mâl

Vreau să le șlefuiesc,să-mi fie pereche

Dansând ,să ne-nvârtim și să ieșim la mal.

Sunt picături de ploaie ce cad fără oprire

Se umple lacul cu lacrimi și suspine

Plâng pietrele, plâng nuferii, plângi tu omenire

Că nu știi cum să fugi… de tine.

Silvia Bya

MASCA SUFLETULUI - Silvia Urlih

Tristețea

mi-e

sculptată-n chip,

sufletu-mi plânge

de singurătate,

mă uit în oglindă,

văd trup sterp în nisip….

văd lanuri neculese

ce-așteaptă

curățate.

Caut în buzunar

o mască fericită,

să mă gătesc cu ea

vreau să îmi dea

binețe,

dar

 masca asta strânge,

nu vrea

să-mi stea lipită…

e prea adânc

înfiptă în tristețe.

Mă uit iar în oglindă…

nisipul cerne nori,

îl șterg cu mâna

și caut

strălucirea,

 caut un loc

să mă culeg din flori,

să îmi sădesc sub pleoape

fericirea.

Vorbesc cu masca

din sertarul

cu iubiri…

ea îmi răspunde

zâmbind ,

să am curaj

s-o iau,

s-o iau, să hoinăresc pe noi cărări,

căci ea, iubirea, mă-nsoțește

și mi-e gaj.

Ce bine mi-e

cu flacăra-n privire!

ce soare mi-e

în inimă și-n gând!

clipa de-acum

se va topi și ea

în amintire,

căci mi-am pus masca ,

iar sufletul mi-e-n verde

legământ.

Silvia Urlih 29.03.2012

NU ȘTIU - Silvia Urlih

Știu că viața ne e scrisă,

Într-o carte , un volum,

O carte încă deschisă,

Ce va arde ca un scrum.

Nu știu dacă viața asta,

E un dar sau un destin,

Știu că asta ne e soarta,

Să plecăm și să venim.

Nu știu moartea de-i în carte,
Viața sigur știu că e,
Poate fi în file groasă,
Sau subțire poate e.

Nu știu iar de Dumnezeu,
Ne citește fila-n parte,
Poate că i-e tare greu….
Să răsfoaie-a noastră carte.

A trăi în moarte este,
O alegere sadea,
Scrii în cartea-ți o poveste,
Care sigur e a ta.

A trăi în viață însă

E un dar Dumnezeiesc

Uni-s cei ce nu se lasă

Și trăiesc fiindcă iubesc.

Nu te plânge când ți-e greu

Râzi la viață, râzi că ești

Bobul dat de Dumnezeu…

Tu mai știi cum să trăiești ?!

Nu știu cum va fi „acolo”,

Nu știu cum a fost mai ieri,

Știu că vin de „dincolo”,

Și mă-ntorc în primăveri.

Silvia Urlih 29.03.2012

EU ȘI DUMNEZEU

Stau  în fața unei file goale…..îți scriu

Cui ? nici eu nu știu prea bine

Poate Luceafărului , poate cerului auriu

Poate lui Dumnezeu ….poate ție, creștine….

Sunt eu, stiloul și foaia de hîrtie goală

Privesc cu ochii minții, înapoi în timp

Mă-ntreb cu ce să-ncep să desenez pe coală

Cu vara, iarna…sau care anotimp ?

Sunt eu și Dumnezeu…suntem doar noi

Încep să lacrimez, să-i spun

Că au fost ierni, și primăveri, și-apoi

Au fost furtuni, a fost și soare…iar acum apun.

Sunt, sau poate doar am fost o lumânare

Am ars, am luminat atât cât am putut

Când se va stinge, doar Dumnezeu este cel care

Va hotărâ, de drumu-a fost bine făcut.

Sunt, sau poate voi mai fi, o flacără arzând

Voi arde pân’la ultima suflare

Când mă voi stinge, nu va fi căzând

Voi cade precum o stea , precum o floare.

Silvia Bya

REVINO SUFLETE ÎN TRUP - Silvia Urlih

Revino suflete

să fim iar împreună,

revino înapoi

în trupu-mi ofilit,

să fim iar amândouă,

să stăm pe-aceiași lună,

să continuăm cu viața

de unde

ne-am oprit.

Suntem  
eu și cu tine

o singură ființă…

dar,
iar nu te mai simt ,

pe unde umbli suflete al meu ,

simt golul cum revine,

iar trupul mi-e prea  strâmt,

de ce tot fugi de mine,

de ce mi-e frig mereu ?

Mă strânge trupul gol

mi-e sângele casant,

iar venele

se-mprăștie peste nisip uscat…

simt norul cum mă ia

m-aruncă în neant,

iar tu…

tu, suflete al meu ,

pe unde ai plecat ?

Dă-mi mâna suflete,

nu mă lăsa afară,

nu mai ieși mereu fără de mine,

atunci când pleci,

începe să mă doară

și nu știu niciodată

cât pot 
fără de tine.

Mă uit la tine suflete ,

ce bine știi să zbori

și cât de fericit te-ntorci  ’napoi în trup

când pleci în ceruri calde,

rămân cu reci fiori

cu greu mai pot de tine în ziuă să mă rup.

Mi-e trupul dezgolit,

ce mult îmi mai lipsești…

ce rău mă doare absența ta prelungă

mi-e teamă c–o să uiți

și-o să mă părăsești

tu să plutești ,

pe mine moartea

să mă-ajungă.

Mă uit la tine,

te văd doar în oglindă

te chem, te caut,

abia te pot atinge…

revino suflete,

începe disperarea iar să mă cuprindă

și nu vreau

lacrimii să-i dau voie a plânge.

Silvia Urlih 28.03.2012

DE-AR FI SĂ MĂ CAUȚI - Silvia Urlih

De-ar fi să mă cauți,

m-ai găsi într-o petală,

sau poate

într-un cer

cu nori fără pată,

poate

m-ai găsi în aurora boreală,

sau

mai găsi într-un punct adunată.

De-ar fi să mă cauți,

mă vei găsi-ntre rime,

sau poate

în floarea de lotus din râul promis,

îți voi cânta

balada din vechime,
și

îți voi spune despre visul

din vis.

De-ar fi să mă cauți,

m-ai găsi

în curcubeu,

voi fi  pitită în sipetul

cu vise,

nu îi voi pune sufletului altă haină,

voi fi eu,

 voi fi-mbrăcată cu aripi

de îngeri deschise.

De-ar fi să mă cauți,

voi fi  nufăr pe plaur,

 sau

poate că voi fi spicul

din grăunte,

te voi strânge în pumni

și

te voi face ramur,

te voi lua cu mine și vom urca tăcuți

pe munte.

De-ar fi să mă găsești,

aș fi lângă tine,

m-aș îmbrăca

în voaluri de mireasă violet,

nași ne vor fi îngeri,

sau oameni,

sau

două coline,

vom primi daruri divine

și

ne vom cânta viața

în duet.

 Silvia Urlih 26.03.2012