REVINO SUFLETE ÎN TRUP - Silvia Urlih

Revino suflete

să fim iar împreună,

revino înapoi

în trupu-mi ofilit,

să fim iar amândouă,

să stăm pe-aceiași lună,

să continuăm cu viața

de unde

ne-am oprit.

Suntem  
eu și cu tine

o singură ființă…

dar,
iar nu te mai simt ,

pe unde umbli suflete al meu ,

simt golul cum revine,

iar trupul mi-e prea  strâmt,

de ce tot fugi de mine,

de ce mi-e frig mereu ?

Mă strânge trupul gol

mi-e sângele casant,

iar venele

se-mprăștie peste nisip uscat…

simt norul cum mă ia

m-aruncă în neant,

iar tu…

tu, suflete al meu ,

pe unde ai plecat ?

Dă-mi mâna suflete,

nu mă lăsa afară,

nu mai ieși mereu fără de mine,

atunci când pleci,

începe să mă doară

și nu știu niciodată

cât pot 
fără de tine.

Mă uit la tine suflete ,

ce bine știi să zbori

și cât de fericit te-ntorci  ’napoi în trup

când pleci în ceruri calde,

rămân cu reci fiori

cu greu mai pot de tine în ziuă să mă rup.

Mi-e trupul dezgolit,

ce mult îmi mai lipsești…

ce rău mă doare absența ta prelungă

mi-e teamă c–o să uiți

și-o să mă părăsești

tu să plutești ,

pe mine moartea

să mă-ajungă.

Mă uit la tine,

te văd doar în oglindă

te chem, te caut,

abia te pot atinge…

revino suflete,

începe disperarea iar să mă cuprindă

și nu vreau

lacrimii să-i dau voie a plânge.

Silvia Urlih 28.03.2012