NOROCUL SAU URSITUL - Silvia Urlih

Când m-am născut,

mama a plâns de durere…

apoi,

cu zâmbetul pe față

m-ambrățișat,

m-a pus la sân și în tăcere

m-a lăptat

 și m-a condus spre viață.

M-a învățat apoi

să zbor spre nemurire,

aripile

mi le-a pictat cu dorințe

mi-a pus în suflet

vise,

fericire

și mi-a dorit să am doar biruințe.

Norocul,

karma,

destinul sau ursitul,

nu l-a putut sădi în zborul către lume,

l-am deslușit cu greu

tot căutând argintul…

însă

prin mine, mi-am construit  un nume.

M-am prins în luptă cu soarele

și luna,

m-am luat la trântă cu marea

și cu cerul,

m-am aruncat în cosmos

și mi-a fost totuna

dacă-am căzut

și mi-am rănit izvorul.

Când mi-a fost greu,

m-am apucat de-o rază,

pe curcubeu când am plutit

mi-a fost ușor,

când în pustiu am fost

și-am dat de-o oază,

m-am bucurat  

și am pornit din nou

în zbor.

Silvia Urlih 31.03.2012