TRESTIA ȘI STEJATUL

Sunt , un stejar falnic și mândru…

Stam la taclale cu trestia plăpândă:

Nu te da mare! zise stejatul hâtru

Ești prea fragilă , te rupi când bate vântu.

Sunt eu, stejarul falnic și stufos

Nicicând nu o să mă dărâme nici o vijelie

De veacuri stau drept și fălos

Am rezistat, rezist la vremea ce-o să vie.

Sunt trestie, e- adevărat că sunt plăpândă

Însă mă unduiesc la orișice furtună

Rezist la vijelie și la ploaia spumegândă

Sunt cu bun simț și nu îți port ranchiună.

Sunt vijelia , vin cu fulgere și cu furtună

Stric tot ce întâlnesc în calea mea

Am rupt stejarul de la rădăcină

Era prea falnic și nu se unduia.

Sunt suflul greu, vreau să te văd răpusă

Micuță, firavă, fragilă,trestioară

Dar tu reziști și nu te lași învinsă

De mine, de fulger,sau de vreo vrăbioară.

Sunt, sau mai bine spus eram,

Stejarul care-și plânge-acum de milă,

Că nu mai am frunze pe nci un ram,

Că fulgerul m-a scos din rădăcină.

Sunt trestia plăpândă ,unduioasă

Am rezistat la orișice frutună.

Te-ntreb pe tine fată drgăstoasă:

Preferi trestie, sau un stejar cu-a lui cunună ? 

Sunt în măsură să vă dau a mea morală:

Decât un stejar falnic ,mândru și orgolois

Mai bine o trestie firavă dar vertebrală

Care rezistă în fața timpului anevoios.

Silvia Bya