Tristețea
mi-e
sculptată-n
chip,
sufletu-mi
plânge
de singurătate,
mă uit în
oglindă,
văd trup sterp
în nisip….
văd lanuri
neculese
ce-așteaptă
curățate.
Caut în buzunar
o mască
fericită,
să mă gătesc cu
ea
vreau să îmi
dea
binețe,
dar
masca asta strânge,
nu vrea
să-mi stea
lipită…
e prea adânc
înfiptă în
tristețe.
Mă uit iar în
oglindă…
nisipul cerne
nori,
îl șterg cu
mâna
și caut
strălucirea,
caut un loc
să mă culeg din
flori,
să îmi sădesc
sub pleoape
fericirea.
Vorbesc cu
masca
din sertarul
cu iubiri…
ea îmi răspunde
zâmbind ,
să am curaj
s-o iau,
s-o iau, să
hoinăresc pe noi cărări,
căci ea,
iubirea, mă-nsoțește
și mi-e gaj.
Ce bine mi-e
cu flacăra-n
privire!
ce soare mi-e
în inimă și-n
gând!
clipa de-acum
se va topi și
ea
în amintire,
căci mi-am pus
masca ,
iar sufletul
mi-e-n verde
legământ.
Silvia Urlih 29.03.2012
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu