Sunt ciobul ce s-a spart din chipul meu…
Mă zgârie, mă arde , mă înțeapă…..
Să fie vântul, anii, viața, sau poate-un zmeu…
Cine încearcă să mă atragă-n groapă ?
Sunt firul de nisip ce îmi rănește ochiul,
Albastrul ochiului ar vrea să mă înece..
Găsesc o scuză, găsesc remediul,
Apoi ,cu glas domol îi spun să plece.
Stau despuiată ia de mine, privesc iar în oglindă…
Ea vede chipul meu de marmoră albastră,
Privesc în spate, gânduri iar mă-abundă,
Privesc în față,m-agăț de pasărea măiastră.
Sunt cu privirea plânsă,chipul mi se farmă…
Oglinda simte-un suflet rătăcit….
O rog ca niciodată să n-adoarmă,
Să-mi șlefuiască ochii , chipul meu ciobit.
Sunt cu privirea către florile ce mă-ncojoară….
Ele îmi sunt aproape, mă dezmiardă
Îmi dau măna, iubirea lor mă înfioară….
Din iubire și speranță îmi împletesc ghirlandă.
Sunt cu privirea trează către viitor….
Întorc cu nonșalanță spatele trecutului….
Trăiesc prezentul zbuciumat și ademenitor,
Uit răutatea lumii, uit greutățile amurgului.
Silvia Bya
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu