Sunt zile-n viaţa noastră
,când cerul
ne apasă,
Când şerpuieşte calea, spre drum de ne'nțeles,
Când piatră ne e trupul durerea nu ne lasă
Când te întrebi plângând : din asta, cum mai ies ?
Sunt zile neguroase, cu drumuri întrerupte
Ce-ţi sfarmă trupu-n două și inima ți-o scot
Îți fac sufletul vraiște , din tine vrea să-nfrupte
Îți soarbe fericirea și-ți pune-n loc un ciot.
Sunt zile-ncețoșate, te cheamă în genune
Îți pun un gol în suflet, în minte-ți pune vid
Cascada te îndeamnă, îți cântă și îți spune
Să te arunci în vale….. dar te oprești livid.
Sunt valuri înnegrite ce te ademenesc
Să te arunci în ele, să scapi de disperare
Te cheamă cu glas dulce și simți cum amorțesc
Simțirile din toate și totu-n tine doare.
Sunt zile-ncețoșate , când mă agăț de vulturi
Să-mi fie zborul lin, prin creste să străbat
Ușor să-mi fie drumul, să nu simt că-n urcușuri
Mă-mpiedică vreo stâncă din drum să mă abat.
Sunt zilele în care-ați vrut
să-mi întrerupeți zborul,
Să m-aruncați în gol, să uit de-a mea urcare
Nimic nu m-a oprit să merg cu viitorul
M-a luat din vântul urii ,dorul de-nălțare.
Sunt zile-n care-s stâncă , o stâncă pusă-n cale
Piedică să-mi fiu , apelor ce mă fură
Sufletul nu mi-l dau, mă-mbrac în tari cristale
Scut îmi croiesc din rocă,din trup croiesc armură
Străbat iar drumul drept,chiar dacă-i cârpăcit
Prăpastia nu m-a zdrobit, m-a oțelit căderea,
Mă-nalț mereu spre vis, cerul de-i plumbuit
Vă iert acum pe toți , căci dulce-i nemurirea.
Silvia Urlih 17.03.2012
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu