POVESTEA UNEI CĂRȚI

Sunt cufundată în lectura unei cărți….

Citesc atent , dar nu pricep prea multe

Mă uit printre poze, văd parcă niște hărți….

Sunt drumuri, alei, cărări de munte.

Sunt foarte atentă la ce scrie în carte….

Cuvintele se-învălmășesc , parcă sunt zmei,

Încerc să deslușesc , privesc , privesc în carte,

Privesc , număr literele și …. sunt anii mei.

Sunt anii mei oglindiți în multe imagini….

Copilăria și adolescența sunt primul capitol

E o grădină cu flori și cam mulți mărăcini….

Fluturi speriați,  zboară din grădină în stol.

Sunt apoi anii în care suferința a continuat

Anii s-au scurs cu boli, decese, clipe nefericite

Sufletul s-a golit , tristețea s-a accentuat,

S-au adunat toate în păduri desfrunzite.

Sunt sunt anii pe care i-am trăit cu demnitate,

Singurătatea nu a reușit să mă înfrângă….

Am învățat din greșeli, m-am zidit în cetate…

Ochii meu refuză să fie triști sau să mai plângă.

Sunt acum la penultimul capitol al vieții

Recitesc cartea cu mult , mult interes…..

Lacrimile, durerile, tristețile le-am trimis gheții…

Să fiu eu însămi, să fiu liberă , de mult am ales.

Sunt curioasă cât timp voi mai putea scrie

În cartea în al cărei povesti sunt erou principal…

Poate o zi, poate un an, poate o veșnicie,

Poate am plecat ieri, poate voi pleca accidental.

Sylvia Bya