LACUL CU SUSPINE

Sunt tulbure ca apa din lacul de sub sălcii

În care nu se vede nimic, doar întuneric

Degeaba mă agit nu pot să dau culoare fricii

s-aduc lumină, să fur din soare-un pic.

Sunt limpede când vântul oprește-a lui suflare

Când pacea se aude prin florile de nufăr

Ce linişte e peste tot, mă pierd în acceptare.

Tot fug, căci nu mai vreau să sufăr.

Sunt pe fundul apei, într-o frunză veche

Pietre neşlefuite sunt peste tot prin mâl

Vreau să le șlefuiesc,să-mi fie pereche

Dansând ,să ne-nvârtim și să ieșim la mal.

Sunt picături de ploaie ce cad fără oprire

Se umple lacul cu lacrimi și suspine

Plâng pietrele, plâng nuferii, plângi tu omenire

Că nu știi cum să fugi… de tine.

Silvia Bya