MARGARETA SOLITARĂ

Sunt alba, fragila margaretă…

sunt floarea ce ți-ai pus-o cândva în păr

m-ai scos din pământ, mi-ai rupt rădăcina,

m-ai transformat și m-ai plantat în ciubăr.

Sunt margareta solitară…

nu m-ai udat, dar nu m-am ofilit…

am crescut așa cum am știut în zi de vară

m-am îngijit , n-am vrut să plec spre asfințit.

Sunt cu tulpina bine-nfiptă într-o frunză

o frunză galbenă, uscată

vremile vin, rezist, nimic nu mă afundă

în iernile –nghețate de-altă dată

Sunt margareta liberă sub soare

am libertatea să visez, să fiu pe aștri

când plâng , nimic nu mă mai doare

sunt suflet ce-a venit dintre sihaștri.

Sunt margareta candidă, naivă

am învățat cum să trăiesc , cum să zâmbesc

mă rup, dar nu vreau să plutesc în derivă

vreau să trăiesc, să fiu eu însămi, să iubesc.

Silvia Bya