Plutesc cu mine,
mă simt descătușată,
nu am nici întrebări,
nu mai aștept
răspuns,
în adâncimi am fost închisă-odată,
fugisem…
de lume
m-am ascuns.
Mă însoțesc în mersu-mi către stele
doar două zâne,
iubire
și credință,
mi-am luat doar ochii…
două albăstrele
și am plecat ascunsă
în dorință.
Ard printre lumânări,
între ocean
și cer
mă pierd în valurile norilor arzând
de-ar fi să mă mai nasc,
nimic n-o să mai cer
voi arde liniștit,
sub crucea mea
zâmbind.
Un curcubeu îmi este treaptă
către sus,
pășesc pe el
și nu îmi este frică,
nu știu de s-au spus toate,
dacă mai e ceva de spus,
dar știu că
doar iubirea
mă ridică.
Silvia Urlih 27.03.2012
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu