SUFLET FĂRĂ TRUP

Sunt suflet gol, trist,însângerat...

uitat și părăsit pe-o lespede pustie
rănit de dor, resuscitat și iarăși aruncat,
în hău,sub frunze ruginite ,într-o minusculă cutie.

Sunt suflet mut, tăcut,sunt fără glas,

picăturile de ploaie îmi spală privirea,

pe-aleile uitate în etern nu pot să fac un pas…

te caut, mă caut, caut zădărnicia.

Sunt negre lacimile mele de durere,

mi-au înnegrit trupul, mi-au pătat sufletul…

smulg din corola păpădiei adiere,

să mă îmbrace , să nu–mi mai simt scâncetul.

Sunt în deriva vântului fără catarg,

flori ofilite  mă poartă peste câmpuri.

valuri de frunze în vuiet de fulgere se sparg,

mă dor cuvintele, mă dor a tale gânduri.

Sunt surd ,sunt mut ,sunt orb,nu îți văd chipul,

nu mai aud de mult vorbele tale de iertare

cu priviri tăioase, mi-ai ucis trupul….

nu mai accept, nu-mi mai cerși îndurare.

Sunt trup de fată în suflet rătăcit…

Ai fost poate bărbat în alte timpuri.

Dintre milenii, dintre veacuri ai venit,

Să fii acum cu mine ,apoi  să pleci spre alte trupuri.

Silvia Bya